75 de site-uri · 87 de familii de font · iulie 2026
Româna scrie ș și ț cu o virgulă dedesubt. Standardele de codare i-au dat, în 1987, sedila, cârligul pe care îl folosesc franceza și turca, iar Unicode a corectat greșeala în 1999 și a lăsat lângă caracterul vechi o instrucțiune de o singură propoziție.
Douăzeci și șapte de ani mai târziu, 2.981 din cele 26.861 de litere din această familie servite de 75 de pagini în română sunt încă litera turcească. În administrația publică centrală proporția urcă la 13,2 la sută. Senatul își scrie Constituţia cu sedilă de opt ori pe prima pagină, Primăria Capitalei își scrie Bucureşti de nouă ori, iar Institutul Național de Statistică scrie Naţional cu sedilă de douăsprezece ori.
Partea incomodă a măsurătorii vine după aceea. Pe cele mai multe dintre paginile acestea greșeala nu se vede. Fontul o repară singur, de fiecare dată când pagina își declară limba, și nimeni nu are cum să observe ce scrie de fapt în memorie.
Sedila crește din piciorul literei și rămâne prinsă de ea, ca în ç-ul francez. Virgula de dedesubt e un semn separat, așezat sub literă fără să o atingă. La corp de ziar, diferența e de câteva sutimi de milimetru. La corp de titlu, se vede de la trei metri.
Pentru un program, distanța dintre ele nu are nimic de-a face cu desenul. Sunt două numere diferite, două caractere diferite, la fel de nepotrivite ca S și 5.
Aceeași literă, aceeași scară, două caractere
the character 0219 should be used instead for Romanian
Adnotarea de la U+015F, baza de date de caractere Unicode
Propoziția stă în standard din 1999, la trei linii de caracterul pe care 32 din cele 36 de site-uri ale administrației centrale îl mai servesc.
Greșeala a început ca o economie de spațiu în 1987, a fost confirmată de documentație în anii nouăzeci, corectată în 1999 și livrată utilizatorului în 2007. Fiecare pas a durat mai mult decât cel dinainte.
ISO/IEC 8859-2, cunoscut ca Latin-2, împarte 96 de poziții între limbile Europei Centrale. Româna e trecută pe listă, iar pentru sunetele scrise ș și ț primește pozițiile ocupate de S și T cu sedilă, semnul cârligat pe care îl folosesc franceza și turca. Sedila și virgula ajung în același sertar fiindcă seamănă la corp mic de tipar și fiindcă spațiul e scump.
Unicode 1.1 fixează Ş, ş, Ţ și ţ la U+015E, U+015F, U+0162 și U+0163. Aceeași ediție codifică la U+0326 virgula de dedesubt ca semn combinabil, așa că marca de care are nevoie româna intră în standard chiar de la început. Literele cu virgulă lipsesc, iar cele cu sedilă rămân singurul lucru pe care un sistem îl poate tasta, stoca și trimite.
În documentația Unicode 1.1.5, cele patru caractere cu sedilă apar ca potrivite atât pentru turcă, cât și pentru română. Producătorii de fonturi și de sisteme de operare citesc exact ce le trebuie: o singură formă, un singur desen, nicio muncă în plus. Ortografia română, care cere virgulă din secolul al nouăsprezecelea, nu are cum să conteste o notă tehnică.
Revizuirea lui ISO/IEC 8859-2 trece fără amendamentul cerut de partea română. Textul final adaugă doar precizarea că literele cu sedilă pot fi folosite ca substitut pentru cele cu virgulă. Substitutul devine, prin această propoziție, forma oficială pentru încă un deceniu de documente.
Blocul U+0218 până la U+021B intră în standard: Ș, ș, Ț, ț, litere cu virgulă de dedesubt. Lângă vechiul U+015F, Unicode lipește o adnotare de o singură propoziție: caracterul U+0219 ar trebui folosit în locul lui pentru română. În același an, standardul român SR 13411 fixează forma cu virgulă pentru setul național de caractere.
ISO/IEC 8859-16, Latin-10, include literele cu virgulă. Ajunge într-un moment în care lumea trece deja la Unicode, așa că influența practică e mică. Valoarea lui e alta: din 2001, nimeni nu mai poate spune că standardele internaționale nu au unde să pună litera.
La cererea grupului care lucra la revizuirea standardului de tastatură, Institutul de Lingvistică al Academiei Române confirmă în scris că semnul de sub S și T este o virgulă. Documentul închide discuția lingvistică. Rămâne cea tehnică, iar aceea depinde de furnizori.
SR 13392:2004 definește două aranjamente și le leagă explicit de codurile Unicode cu virgulă. Un standard de tastatură are efect numai dacă sistemul de operare îl livrează, iar sistemul dominant încă nu îl livra.
Microsoft publică European Union Expansion Font Update, care adaugă literele cu virgulă în Times New Roman, Arial, Trebuchet și Verdana pentru Windows XP SP2, Windows Server 2003 și Windows Vista. Vista mută aranjamentul corect pe poziția implicită și îl redenumește pe cel vechi Romanian (Legacy). România intrase în Uniunea Europeană cu opt luni înainte.
Douăzeci și șapte de ani după corectare, 2.981 din cele 26.861 de litere din familia Ș și Ț servite de 75 de site-uri românești sunt încă forma cu sedilă. În administrația centrală proporția urcă la 13,2 la sută. Pe majoritatea paginilor, greșeala nu se vede.
Trei comutatoare decid ce vede cititorul: caracterul din memorie, limba pe care pagina și-o declară și familia de font. Numai unul dintre ele are de-a face cu ce scrie de fapt în pagină.
Proba pornește cu „Şedinţe publice” scris greșit de două ori, cu Ş și cu ţ, într-un font foarte răspândit, pe o pagină care își declară limba română. Uită-te la cele două litere înainte să atingi ceva.
Şedinţe publice
Ce scrie în memorieU+015EU+0065U+0064U+0069U+006EU+0163U+0065U+0070U+0075U+0062U+006CU+0069U+0063U+0065
Fontul repară Ş și lasă ţ așa cum e. Aceeași greșeală, în același cuvânt, se ascunde la o literă și se vede la cealaltă. Unsprezece din cele 84 de familii se comportă așa, printre ele Roboto.
Șaptezeci din cele 84 de familii care au litera declară substituția asta, dar numai 59 o duc până la capăt. Unsprezece repară S și lasă T neatins, așa că un cuvânt ca „Şedinţe” iese pe jumătate corectat. E o curtoazie tipografică bine intenționată și e motivul pentru care greșeala a supraviețuit un sfert de secol fără să deranjeze pe nimeni.
Pe 29 iulie 2026 am cerut o singură dată pagina de start a 82 de site-uri care publică în română și am numărat, în textul lor, câte dintre literele familiei Ș și Ț sosesc cu virgulă și câte cu sedilă. Șaptezeci și cinci au răspuns cu o pagină.
Bara arată proporția pentru fiecare. În dreapta stă cuvântul cu sedilă cel mai des repetat de site-ul respectiv, care e de obicei felul în care instituția își scrie propriul nume.
virgulăsedilăvirgulă din total · cuvântul cu sedilă cel mai frecvent
Cuvântul cel mai des scris cu sedilă e „şi”, conjuncția cea mai frecventă din limbă: apare așa pe 46 din cele 75 de pagini și e cuvântul cu sedilă cel mai repetat pe 29 dintre ele. După el vin piesele de mobilier ale unui site: „Anunţuri” în meniul a cinci instituții, „Citeşte” pe butonul de continuare la patru publicații, „Bucureşti” și „Administraţia” în antetul Primăriei Capitalei. Pe gov.ro, madr.ro și economie.gov.ro apare exact aceeași pereche, „foloseşte” și „exprimaţi”, adică textul unei singure notificări de cookie-uri copiate dintr-un loc în altul. Litera greșită nu mai stă în articolul de azi, stă în etichetele care nu se rescriu niciodată.
Pe prima pagină a Senatului, două dintre cele 93 de sedile sunt legitime: numele lui Numan Kurtulmuş, politician turc. În tot eșantionul mai există un singur cuvânt străin cu sedilă, „Tolışi” pe Wikipedia. Restul sunt cuvinte românești. Coliziunea din 1987 apare, de două ori, exact așa cum a fost gândită.
Nu apar în niciun total. Camera Deputaților, Înalta Curte, Ministerul Justiției, Ministerul Dezvoltării și portalul legislativ nu au răspuns la nicio cerere, nici prin browser. Registrul Comerțului a respins cererea, iar Casa Jurnalistului nu își încarcă niciodată conținutul.
Am descărcat fișierele pe care Google Fonts le servește pentru 87 de familii și le-am citit pe dinăuntru: dacă litera există, din ce e construită, cât de departe cade semnul și dacă familia are localizare pentru română.
Rezultatul e neașteptat de bun. Toate cele 84 de familii care au litera o desenează cu o virgulă adevărată, construită din semnul U+0326, nu cu o sedilă mutată mai jos. Stratul tipografic al problemei e rezolvat. Ce a rămas nerezolvat e textul.
Lato o pierde complet: subsetul latin-ext pe care îl servește Google are 47 de glife și niciun diacritic românesc. Righteous are ş cu sedilă și nu are ș cu virgulă, deci răsplătește exact greșeala. Prata nu are subset latin-ext, așa că toate diacriticele îi vin din alt font.
Subsetul latin se oprește la U+00FF pentru toate familiile măsurate. Litera vine numai din latin-ext, iar o pagină care taie subseturile singură, ca să economisească, rămâne fără ea.
Familia declară o substituție localizată pentru română și schimbă glifa cu sedilă cu cea cu virgulă când pagina spune că textul e în română. Șaptezeci de familii declară funcția, dar numai 59 acoperă toate patru literele. Unsprezece repară S și lasă T neatins, printre ele Roboto, cel mai folosit font de pe web: pe o pagină în română, „şi” se corectează singur și „ţara” nu.
Distanța dintre piciorul literei și vârful virgulei, în miimi din pătratul literei. Mediana celor 84 de familii e 46, adică patru pixeli și jumătate la un titlu de 96 de pixeli. La 94, virgula începe să citească drept punctuație rătăcită pe rândul de dedesubt.
Patru dintre familii, printre ele Roboto, își construiesc încă litera dintr-o glifă numită uniF6C3. Numele vine din zona de uz privat a listei de glife Adobe din anii nouăzeci, adăugată acolo fiindcă lista refuzase alocarea Unicode. Virgula corectă circulă, până azi, sub un cod inventat ca să ocolească o greșeală.
Aceeași pereche de cuvinte, Constituția scrisă corect și Constituţia scrisă greșit, trece prin trei sisteme care o judecă diferit. Toate trei răspunsurile au fost verificate în browserul în care citești pagina.
Dacă pagina își declară limba română și fontul are localizare completă, cele două cuvinte apar identice. Cincizeci și nouă din cele 84 de familii măsurate se comportă așa, printre ele Open Sans, Montserrat și Playfair Display. Alte unsprezece repară o parte din litere, deci lasă o urmă vizibilă la întâmplare.
Colaționarea românească tratează sedila și virgula ca echivalente, la orice nivel de sensibilitate. O listă de nume ordonată corect nu dă niciun semn că jumătate din ea e scrisă cu litera greșită.
Egalitatea dintre șiruri nu folosește colaționare, ci caractere. U+021B nu e U+0163, iar descompunerea canonică nu le apropie: una dă s urmat de U+0326, cealaltă s urmat de U+0327. Nici forma de compatibilitate nu le unifică.
| verificare | rezultat |
|---|---|
| 'și' === 'şi' | false |
| 'și'.normalize('NFD') | U+0073 U+0326 U+0069 |
| 'şi'.normalize('NFD') | U+0073 U+0327 U+0069 |
| NFKD('și') === NFKD('şi') | false |
| new Intl.Collator('ro').compare('și', 'şi') | 0 |
| new Intl.Collator('ro', { sensitivity: 'variant' }) | 0 |
| new Intl.Collator('tr').compare('și', 'şi') | -1 |
| /și/i.test('şi') | false |
Un stat își ține evidențele în al treilea strat. Acolo trăiesc filtrele exacte, îmbinările între două registre pe câmpul nume, deduplicările, expresiile regulate din formulare, comparațiile din migrări de bază de date. Un cetățean pe care o instituție l-a scris cu sedilă și alta cu virgulă e, pentru orice sistem care le pune cap la cap fără colaționare, două persoane cu același nume.
De asta a rezistat greșeala. Nu produce o pagină urâtă, nu declanșează nicio alertă și nu supără niciun cititor. Costă doar în locurile unde nu se uită nimeni.